Chestii livrești

Vreau să citesc în octombrie

vreau-sa-citesc-in-octombrie-vizual

N-am fost niciodată adepta listelor de lectură pentru simplul fapt că nu-mi iese aproape niciodată treaba cu respectatul lor. Sunt o cititoare haotică: iubesc sau urăsc cărțile, adorm cu ele în pat sau le uit zile întregi pe fundurile genților sau prin vreun sertar, le devorez sau citesc săptămâni întregi, în doze mici.

Am perioade în care citesc câteva cărți în același timp și sunt extrem de încântată de lucrul ăsta, dar și perioade în care, orice carte aș începe, nu reușesc să găsesc dispoziția necesară pentru a o termina. Cumpăr continuu cărți: din anticariate, de fiecare dată când sunt promoții pe site-urile librăriilor și editurilor sau pur și simplu pentru că m-au atras anumite titluri și nu pot aștepta o reducere.

Pentru a mă organiza puțin mi-am propus să citesc neapărat 3 cărți alese dinainte în fiecare lună și să vă povestesc și vouă pe blog despre asta. E greu să spun că este chiar o listă de lectură, însă în octombrie vreau să citesc:

sa-citesc

Arta rețelelor sociale de Guy Kawasaki (Editura Publica, 2015)

Așa cum vă spuneam într-un articol anterior, am ajuns să lucrez în PR și sunt în etapa de cunoaștere a domeniului în care vreau să devorez orice carte din domeniu care îmi pică în mână.

sa-citesc-1

Arta de a cere de Amanda Palmer (Editura Vellant, 2016)

Cartea aceasta mi-a atras atenția, deoarece am văzut-o recomandată de o prietenă de pe facebook. Văd zilnic multe recomandări, însă asta avea ceva diferit: era probabil cea mai bună carte citită de persoana respectivă în acel an. Și, cum sunt extrem de curioasă din fire, mi-am zis că trebuie să văd despre ce este vorba.

sa-citesc-2

O iubire imposibilă de Christine Angot (Editura Polirom, 2016).

Cartea asta mi-a atras atenția încă de când am observat-o prima dată, însă mi-am adus aminte de Christine Angot recent, citind, în Deviații de stereo de Ioana Casapu, o referire la o altă carte a autoarei: Rendez-vous. Am căutat-o pe cea din urmă pe site-urile anticariatelor și am găsit-o la un super-preț. Și, pentru că rar ajung în zona cu anticariatele din zona Universitate fără să-mi cumpăr cărți, când am fost să ridic cartea comandată, am găsit, într-un anticariat vecin și O iubire imposibilă. Voi avea, cu siguranță, nevoie (și) de povești de dragoste în acest octombrie, iar alegerea mea este această carte.

Acestea fiind spuse, ne citim, la sfârșit de lună, cu lista lecturilor parcurse în octombrie. Voi ce mai citiți?

Advertisements

Spune-ți părerea

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s