Chestii personale

Nu am de gând să-mi cer iertare pentru ceea ce sunt

*
De fiecare dată când mă trezesc într-un impas, îmi pun două întrebări:
*
*
1. ar fi mai simplu să fac asta?
*
2. într-un an de-acum, dacă voi fi în același loc, voi fi mulțumită de mine?
*
*
De cele mai multe ori răspunsurile sunt da (în primul caz) și nu (în cel de-al doilea). Da, ar fi mai simplu să-mi cer scuze mai des, să petrec timp cu oamenii care nu îmi plac, să fiu mai statornică, să nu iau decizii doar cu inima. Nu, dacă aș face acum o concesie, lucrurile nu ar deveni mai bune peste noapte, într-un an de-acum nu m-aș referi cu mândrie la alegerea de a pleca capul.
*
 *
Nu am de gând să-mi cer iertare pentru ceea ce sunt. Îmi asum alegerile și le port cu mine oriunde merg. Uneori sunt medalii, alteori cicatrici. Dar nu mă lepăd nici de unele, nici de altele. Pentru că eu sunt suma tuturor cuvintelor și acțiunilor mele, oglinda oamenilor pe care i-am făcut mândri și ai celor pe care i-am dezamăgit, reflexia celor care mă iubesc și, de-o potrivă a celor care mă detestă.
*
Știu că uneori greșesc. Sunt la vârsta la care învăț. Și-mi place să mă înconjor de oamenii care îmi dau posibilitatea asta. Am învățat să iau tot ce pot mai bun de la fiecare om pe care îl întâlnesc.
*
Rar îmi cer scuze. De întors, nu mă întorc niciodată. Cel puțin nu în aceleași condiții. Dacă un om mi-a spus să plec, a făcut-o pentru că nu-l mulțumeam pe de-a-ntregul. Dacă, dimpotrivă, am plecat eu, înseamnă că nu mi s-a oferit totul, nu în acel moment. Și poate că a fost bine așa.

*

Oamenii nu sunt destinații, ci călătorii

*

Eu nu privesc oamenii ca pe niște destinații, ci ca pe niște călătorii. Ne-am însoțit pașii o bună bucată de drum, bucată de care o să-mi amintesc cu drag. Dar atunci când drumurile ni se bifurcă și există alternative, nu mă judeca că am ales să plec.

*
Nu rămân în urmă, doar aleg alt drum. Vezi diferența? Poate o să mergem în același ritm sau poate mă vei lăsa în urmă. Poate va fi chiar invers, cine poate știi? Nu asta contează. Nu poți știi dacă, cândva, drumurile ni se vor întâlni din nou. Și-aș vrea din suflet să ne (mai) putem însoți tot zâmbindu-ne. Eu nu fac parte dintre oamenii care trec strada ca să nu salute acei oameni care i-au făcut parte din poveste.
*
Până la 22 de ani am învățat două lucruri importante: să nu rămân în locul sau lângă omul care nu-mi oferă tot ce am nevoie în acel moment și să privesc fiecare despărțire (fie că e ea de un iubit, un prieten sau pur și simplu un loc) ca pe o lecție.

*

Astăzi sunt mai înțeleaptă ca ieri pentru că mi-am înțeles greșeala. Dar n-am de gând să-mi cer scuze pentru ceea ce sunt. Nu e vorba de orgoliu, ci de asumare. Dacă am greșit, foarte bine, să rămână greșeala mea. Dacă am dezamăgit, însă, nu a fost vina mea, ci a omului care a încercat să mă vadă altfel. Sunt ceea ce sunt și pretind să fiu iubită pentru asta. Atât.
*
*
*
Advertisements

Spune-ți părerea

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s