Un bărbat pe nume Ove – cartea perfectă pentru vacanță

Se-ntâmplă uneori în viață să pui mâna pe o carte și să vrei să o citești doar pentru că ai văzut-o la toată lumea. Și nu vorbesc despre acele cărți care stau în topul celor mai vândute, ci despre lecturile pe care le vezi pozate în fel și chip. Hop o poză pe instagram, hop altă poză pe facebook și tot așa.

Asta e povestea prin care eu am pus mâna pe „Un bărbat pe nume Ove”. Iar mie cu atât mai dragi mi-s cărțile care îmi spun o altă poveste pe lângă cea dintre file. Când se naște așa o poveste între noi și pot să-mi aduc aminte zâmbind: cartea asta am citit-o când…

Așa că am decis să declar Un bărbat pe nume Ove de Frederik Backman cartea perfectă pentru vacanță. Și, cum în ultima vreme, nu mi-am mai găsit deloc inspirație și timp să scriu pe blog, am cam rărit și recomandările de carte. Dar peste romanul ăsta nu puteam să trec așa, fără să povestesc. De altfel, mi-am propus să-l tot recomand de acum încolo, oricând va veni vorba de o carte bună de luat în bagaj (dar nu neapărat).

Cam atât cu vorbăria, să trecem la povestit… 🙂

Dacă n-ar fi un bătrânel al naibii de morocănos, Ove ar fi chiar simpatic. De altfel, șansele să-ți amintească de moșul morocănos de pe strada ta care are mereu ceva de comentat sunt mari. Și, să fim sinceri, câți dintre noi ne gândim la motivele pentru care un om nu este tocmai cel mai simpatic despre planetă?

Printre altele, cartea asta ne învață că nu e ok să judeci după aparențe. Știai asta, nu? Și, cel mai probabil, n-ai aplicat-o niciodată cu adevărat. Poate mesajul cărții ar fi prea moralizator dacă nu te-ar face să râzi cu lacrimi. Sau dacă, pe fondul acestor râsete și întâmplări care stârnesc râsul, nu s-ar afla o poveste care să emoționeze.

N-o să te mint. E o lectură destul de previzibilă, cu toate că nu vei înțelege din primul capitol ce și cum. Povestea va prinde contur treptat, stai fără grijă. Iar surpriza s-ar putea, dacă nu să te uimească, măcar să-ți dea de gândit cu privire la niște probleme nu tocmai accesibile: bătrânețea, moartea, singurătatea și importanța toleranței.

Dacă tot ce v-am povestit eu aici nu v-a convins să citiți cartea asta nu-i nicio supărare. Vă las aici două citate, poate-poate. Prea m-am atașat de bărbatul pe nume Ove ca să-mi fie indiferent dacă citiți sau nu cartea asta.

A iubi pe cineva e ca și cum te-ai muta într-o casă nouă. La început ești îndrăgostit de tot ce-i nou, te minunezi în fiecare dimineață că-i casa ta, ca și cum te temi că, în orice clipă, poate să năvălească altcineva pe ușă și să spună că totu-i o mare greșeală și că, de fapt, nu ți se cuvine un loc atât de frumos. Apoi anii trec, fațada se scorojește, lemnul crapă pe ici, pe colo, și ajungi să iubești casa nu pentru cât de perfectă e, ci pentru imperfecțiunile ei. Îi știi toate unghiurile și ungherele. Știi cum să faci să nu se înțepenească cheia în yală când e ger. Știi care scânduri din podea se mișcă atunci când pășești pe ele și cum să deschizi ușile dulapului ca să nu scârțâie. Știi toate micile secrete care o fac căminul tău.

Era să uit să vă spun unde găsiți Un bărbat pe nume Ove: la librăria online Libris, cu tot cu transport gratuit. Iar dacă ați citit romanul sau chiar nu vă face cu ochiul, puteți încerca orice alt titlu din lista de cărți belestristică. E una generoasă, vă asigur.

 

 

P.S: poza e luată de aici