Chestii personale · Studenție & Carieră

Licență de 10 la FJSC? Bifat!

un blog de idei (5)

*

Disclaimer: ăsta nu-i un articol în care mă laud cât sunt eu de deșteaptă. E doar o poveste despre depășirea unor temeri și un reminder că atunci când pui pasiune în ceea ce faci nu are cum să nu iasă bine.

 

Săptămâna trecută, după examenul scris, vă povesteam că nu-mi pasă ce notă iau la licență. Apoi a venit seara de miercuri (dimineață am avut susținerea) și am făcut  un printscreen cu nota mea de 10

19437212_1953829238207799_2298002254513984641_n

Dincolo de felicitările de pe facebook a venit și un comentariu (anonim, cum altfel?!) care-mi reproșa că mi-am pozat nota și am pus-o pe facebook, deși până atunci făceam paradă că mie nu-mi pasă câtuși de puțin.

*

Îmi pasă că am luat 10 la licență?

Da, firește. E o victorie personală. Dar asta nu schimbă cu nimic opiniile mele de dinainte de notă și nici nu vreau să fac presă.

Nu mi-am pozat nota ca să transmit mesajul „sunt mai deșteaptă decât cei care au luat cu zece sutimi mai puțin ca mine”. Și nici măcar mai deșteaptă ca cei care au luat cu două puncte mai puțin ca mine nu sunt.

Cred că nota asta a fost, de fapt, o răsplată pentru munca depusă și pentru toate acele momente în care m-am stresat: că nu-i suficient de bună lucrarea, că nu voi fi în stare să o prezint etc.

*

Deci da, îmi pasă că am luat 10 la licență și asta mai ales din două motive:

  1. Am făcut un produs, o emisiune radio, iar eu nu am considerat niciodată că am o voce radiofonică
  2. Am făcut o emisiune culturală așa cum mi-ar fi plăcut mie să sune una și nu prea am ascultat de sugestiile coordonatorului de licență

*

Cum arată o lucrare de 10 la FJSC?

În multe feluri. Nu sunt deloc singura care a luat 10 la licență, ba chiar am avut mulți colegi cu aceeași notă (poate chiar notă mai mare în examenul scris, v-am spus că eu nu mă dau în vânt după învățatul pe de rost).

Vă pot spune doar cum a fost lucrarea mea și ce temă am abordat.

În primul rând, am optat pentru o emisiune radio nu doar pentru că, prin facultate, se vuiește ideea că e mai simplu decât un reportaj tv sau o cercetare (deși, recunosc, niciodată nu m-am împăcat cu filmatul și camerele acelea mari de la facultate pe care abia le puteai ridica de jos).

Am ales o emisiune radio, deși, în anul I de facultate aveam seminarii în care nu-mi făceam tema pentru că nu suportam să-mi aud vocea pe înregistrări.

De ce am făcut asta? Pentru că nu mi-a venit o idee mai bună prin care să leg tema mea de licență de promovarea lecturii. Nu puteam reda nici pe video și nici într-o cercetare aceste lucruri. Sau poate nu am știut cum să o fac.

Mi-am numit lucrarea „Literatura 2.0”, dar înainte de a ajunge la titlul ăsta, mi-am trecut pe foaie ideea de noi modalități de promovare ale lecturii.

Așa am ajuns să mă gândesc la campania lui Victor Miron, Cărțile pe față, dar și la clubul online de lectură al fetelor de pe Serial Readers.

Când am discutat prima dată cu profesoara care mi-a coordonat licența, mi-a spus să încerc să aduc diversitate. Poate o relatare? Un dialog între realizatori? Am dat din cap.

Am fugit de relatări radio pentru că nu aveam încredere în vocea mea. Nu am găsit nici pe cineva care să joace rolul de realizator alături de mine.

Câteva luni mai târziu am venit cu propunerea finală: rubrică de interviuri, rubrică de interviuri, rubrică de interviuri. Mi-am dat seama că profa coordonatoare nu era prea încântată, dar am ținut-o pe-a mea. Pentru că așa fac eu mereu, indiferent dacă e vorba de job, facultate sau relații personale.

Pentru interviul care urma să fie ascultat în comisie am ales-o pe Rusanda Cojocaru. Iubesc ceea ce reprezintă Bookletta și cândva am făcut parte dintr-o echipă minunată. De ce nu mai lucrez acolo? E o poveste lungă. Să zicem doar că mi se potrivește mai bine rolul de clientă a brandului decât acela de angajată a lui.

Am tras cât am putut de mult de timp cu înregistrarea finală. Mi-era teamă că o să iasă prost. Până în ziua în care mi-am dat seama că oricum nu aș mai putea să-mi schimb tema, nici dacă m-aș bâlbâi la fiecare întrebare.

Și nu a fost rău deloc, ba dimpotrivă. Mi-a mai dat bătăi de cap și editarea materialului. Niciodată nu mi-au plăcut lucrurile minuțioase, făcute în detaliu. Să decid la secundă ce să păstrez și ce nu a fost o adevărată provocare (și o sursă de nervi, dacă tot sunt sinceră în articolul ăsta).

*

Cum a fost susținerea lucrării?

Surprinzător, nu am avut emoții, deși nici în calitățile mele de a susține un discurs nu am mare încredere (anxietatea, bat-o vina!).

Am fost programată prima pentru acea zi, nu știu dacă a fost motiv de bucurie sau porție dublă de emoții. Nu mi-am pregătit un discurs. De fapt, să vă spun sincer, habar nu aveam cum o să decurgă prezentarea.

Mă așteptam să dau play, să fie ascultat interviul cu Rusanda, iar apoi să mi se pună întrebări.

Comisia mi-a cerut să vorbesc despre lucrare. Așa că am făcut-o în cel mai natural mod. Fără fraze învățate pe de rost. Am pus Bookletta Baby Blue lângă mine, cu geamul pentru carte îndreptat spre comisie, din care zâmbea Micul prinț și am vorbit din pasiune pentru lectură. Și a funcționat.

*

Audiția materialului mi-a dat câteva emoții. Am introdus stick-ul de memorie în pc. Nu putea fi citit. L-am scos și am încercat din nou. Mergea. I-am dat play. Se auzea groaznic de încet, probabil că telefonul meu ar fi făcut o treabă mai bună. Nu prea pricepeam cum era posibil. Ascultasem interviul de câteva zeci de ori, nu aveam probleme cu sunetul acasă.

Membrii comisiei au luat micile boxe mai aproape. Tot se înțelegea incredibil de prost. Am servit scuza tipică a studentului: acasă nu am avut probleme cu volumul.

Probabil toată treaba asta a durat 30 de secunde, dar m-am simțit de parcă trecuseră 30 de minute și eu nu-mi puteam susține lucrarea. Nu știu cum am reușit să văd care era problema, la câte emoții aveam în momentul ăla. Boxele erau conectate în mufa pentru microfon. Am semnalat. S-a rezolvat.

Au urmat întrebările. Am reluat ideea pe care m-am bazat de la început. Eu cred în literatură, cred în Bookletta, cred în produsul meu.

*

Am terminat. Am mulțumit. Am ieșit din sală fără să știu ce notă am luat. Mă așteptam la un 8 sau poate un 9. Eram conștientă că, deși pentru mine promovarea lecturii este cea mai interesantă temă, se putea ca, pentru comisie, să nu fi fost la fel. Eram convinsă și că aș fi putut să vin cu un discurs de prezentare mai bine pregătit.

Dar n-am plecat din sala aceea cu ideea că e importantă nota pe care o voi lua. Surpriza afișării a fost pe măsură. Mi-am pozat nota și am postat-o.

*

*

Sunt Andreea și am terminat FJSC. Am luat 10 la licență. Nu vreau să fac presă. Despre asta au fost cei trei ani petrecuți între clădirea de la Leu și cea de la Universitate. Voi mai scrie despre FJSC? Probabil. Deși, în multe privințe simt că nu mi s-a potrivit facultatea asta, rămâne o experiență.

La revedere, FJSC!

Advertisements

12 thoughts on “Licență de 10 la FJSC? Bifat!

    1. Și mi-am negat nota pe uneva? N-aș zice. Dovada că accept și comentariul tău. Da, am luat 6.75 la proba scrisă pentru că urăsc învățatul pe de rost și nu m-am obosit să tocesc. Păcat totuși că ai trecut fix peste esența articolului. 🙂

      Like

      1. Ai omis, nu negat. Minciună prin omisiune, nu? Ni s-a confirmat încă o dată că ești o mică mincinoasă chiar dacă știam asta încă din primul an de facultate.

        Penibil! 😂

        Like

  1. Nici mie nu mi-a păsat de note şi m-am trezit cu 10 la licență. Mi-am ales ca profesor coordonator pe profa de conta şi toți colegii s-au uitat strâmb 😂 În mintea lor, îmi semnasem încă vreo 2-3 ani de tras cu facultatea. Am făcut lucrarea încât să fiu mândră de ea şi am fost foarte degajată la prezentare. Am fost a doua şi după prezentare mi-am anunțat şeful că ajung mai devreme la muncă. Mi-au spus colegii că am luat 10, eu voiam doar să scap. Nu am excelat niciodată la şcoală, dar e plăcut să vezi când profesorii îți apreciază munca :3 Să nu îți pese de cei care comentează. Când ai cu ce să te lauzi fă-o! Eşti un om minunat şi spre deosebire de ei, ai cu ce te lăuda!

    Liked by 1 person

    1. Ironia e că știu persoane ahtiate după note care n-au luat 10. :)) Nu era despre a mă lăuda, ci o poveste pe care voiam să o spun, mai mult și ca să-mi rămână impresiile aici și să le recitesc cândva. În altă ordine de idei unii au trecut fix pe lângă esența articolului, dar aia e, sunt obișnuită cu criticile de când mă știu cu blog. 🙂

      Liked by 1 person

  2. Felicitări! Este în totalitate meritul tău și ai tot dreptul din lume să îl faci cunoscut, așa cum vrei tu, indiferent câți oameni sunt după colț, pregătiți să arunce cu roșii în tine.
    Și eu am terminat jurnalismul, deși nu la FJSC, și recunosc că după un an de zile nu am reușit să găsesc niciun job în presă (care să mi se potrivească). La prezentarea lucrării tremuram toată și am fost foarte încordată, abia reușeam să vorbesc despre tema mea :)) Este primul articol pe care îl citesc de pe blogul tău și deja te apreciez prin ceea ce scrii. Poate pentru că știi să transmiți mesaje. Sau poate pentru că pur și simplu m-am regăsit în acest articol. Indiferent cum ar fi, mulțumesc că împărtășești cu noi din experiențele tale!

    Liked by 1 person

Spune-ți părerea

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s